stau intinsa pe salteaua rece ce pare o luna de decembrie.privesc necontenit la lumea din jur si totul mi se pare anost.lume anosta,viata anosta,iubiri anoste,totul anost.totul imi pare in slow-motion si lucrurile par mai mari dar in acelasi timp prea mici pentru univers.ma uit la o poza si imi aduc aminte de vara.de mare.de nisip.de zambete.de valuri.totul e mai frumos vara.dar cu toate astea imi dau seama ca iubesc si iarna la fel de mult pentru ca sunt trista atunci cand se termina.de fapt cred ca iarna fara vara sau vara fara iarna nu are niciun inteles.asa cum defectele nu au nicio semnificatie fara calitati si invers.soarele pare o pata galbuie pe cer.imi aduc aminte de soare vara.si din nou prin mintea mea incep sa zboare valurile,nisipul,zambetele si marea.