Te destrami asa usor,asemenea unei panze prost tesuta.O panza pe care pana acum o credeai cea mai puternica din lume,cea mai bine lucrata,cea mai solida.S-a destramat atat de usor,atat de repede,incat nici nu stii exact cand s-a intamplat,stii doar ca faptele sunt deja facute,si ca nu exista nimic care o poate face asa cum era odata.
Te scufunzi in ignoranta,in universul acela gol al tau,doar tu cu tine,si nu mai permiti nimanui niciodata sa te cunoasca asa cum esti de fapt,nu mai permiti nimanui sa intre in acel coltisor al inimii tale,ca mai apoi sa iti inunde toata inima,pentru ca te temi atat de tare sa nu o destrame din nou,asa cum se intampla de fiecare data.
Lasi toate astea,pentru ca trecerea timpului si uitarea te fac sa iesi din carapacea aceea a ta,sa construiesti alte panze pe care sa le vezi cele mai puternice si mai solide,care mai apoi sa se destrame,cum s-a intamplat de fiecare data.Naivitatea si increderea mult prea mare in oameni te fac sa crezi ca poti muta muntii din loc,cand de fapt de fiecare data nu faci altceva decat sa te izbesti puternic de ei.
Dar pana cand?
1 comment:
Asa este si asa va fi mereu. Ai incredere in tine. Un proverb spunea: "ajuta-te singur ca altii nu o fac". Eu te cunosc :P
Post a Comment