forever young.

Astepta ca marea sa-i redea ceea ce ii luase odata.Asculta cu atentie valurile care se spargeau de tarm,in speranta ca cineva sa le auda.Credea ca sunt cam egoiste,stia ca ele ii luasera odata acel ceva atat de drag,atat de mult iubit,dar nu i-l returnasera niciodata.Stia,undeva in adancul sufletului ei,ca nu il va mai primi.Doar ca uneori nu se putea obisnui cu asta,nu voia sa se conformeze.

Incerca sa auda vorbele acelea,care i se parea ca vin foarte de departe.Nu le distingea insa.Voia,dar nu putea.

Rasete.

Rasetele copiilor veneau de departe,dar ea le ignora,asa cum facea cu majoritatea lucrurilor.

-Nu o sa te parasesc,zise ea cu voce tremuranda.Uita-te la mine cum plec.Opreste-ma!

Nu primi niciun raspuns,lucru care o intrista si mai tare.Se hotari.

Avea cel mai frumos zambet pe care il vazuse vreodata,si,desi incerca sa si-l aminteasca,nu reusea.Amintirea aceea era inchisa in cufarul cu lacatel,si aruncata de ceva vreme in mare,printre valurile nemiloase.

Lacrimile incepura sa-i curga pe obrazul de portelan,prefacandu-se in mici cristale,ce cadeau in mare,izbindu-se agresiv de valuri,valuri ce sarutau pamantul,lasandu-i un gust sarat.

Se lasa purtata de mare catre infinit,asteptandu-si moartea in tihna,cu o pace interioara imensa.

Simtea cum apa ii inunda fiecare celula,cum marea era acum parte din ea.

Era ultima zi din viata ei.

Era un nou inceput,un nou drum catre infinit,catre eternitate.

Te rog,uita-ma.